Florencia Maggio

Iris Stefanelli

Lara Bernasconi

Stormy Daniels

Stormy Daniels
Oricât de tentantă şi de bănoasă poate fi o carieră în industria pornografică, vine un moment în viaţa oricărei starlete XXX în care se gândeşte la retragere. Este cazul frumoasei Stormy Daniels. Blondina vrea acum să o ia pe alt drum în viaţă.

vineri, august 21, 2009

Sara Varone i-a „furat” logodnicul Manuelei Arcuri: „Toţi suntem foştii cuiva”



În 2008, a constatat că nu le poate avea pe toate. A realizat un calendar nud, pentru care a câştigat o sumă consistentă de bani, însă şi-a pierdut iubitul gelos. Iată însă că Eros a decis să îi acorde o a doua şansă frumoasei Sara Varone.

Noul iubit al italiencei este Matteo Guerro, fost participant la reality show-ul „Uomini e Donne”, iar povestea lor de dragoste a început la teatru. „Amicii ne-au făcut cunoştinţă. El a venit să vadă piesa în care jucau prietenele lui, Daniela Martani şi Lina Carcuro. Ne-am prezentat şi, apoi, el mi-a cerut numărul de telefon şi a început să mă sune. Bărbaţii mai în vârstă, în general, neglijează lucrurile mici, însă Matteo e tânăr şi autentic. A ştiut să folosească aceste lucruri simple în interesul lui şi m-a cucerit”, povesteşte Sara.




Deşi nu foloseşte cuvântul cel mare, frumoasa vedetă TV este îndrăgostită până peste urechi de iubitul ei, pentru care are numai cuvinte de laudă: „E o persoană foarte dulce, e bun la suflet, inteligent şi drăguţ. Sincer, nu mă aşteptam să fie atât de frumos şi înăntru. În plus, e simpatic, plin de viaţă şi mereu vrea să mă surprindă cu ceva”.

Toate bune şi frumoase, însă există o mică problemă. Sara nu e singura femeie pe care junele Matteo a „surprins-o”. Ba, chiar dimpotrivă, multe vedete i-au trecut tânărului pragul. Printre care şi Manuela Arcuri, care i-a fost logodnică. „Ei, toţi suntem foştii cuiva. Şi eu sunt o fostă, nu văd nicio problemă în asta”, a mai ţinut să precizeze vedeta. Foarte frumos spus, dar ce părere o avea „dama de pică” despre acest lucru?!...