Florencia Maggio

Iris Stefanelli

Lara Bernasconi

Stormy Daniels

Stormy Daniels
Oricât de tentantă şi de bănoasă poate fi o carieră în industria pornografică, vine un moment în viaţa oricărei starlete XXX în care se gândeşte la retragere. Este cazul frumoasei Stormy Daniels. Blondina vrea acum să o ia pe alt drum în viaţă.

marți, iunie 10, 2014

Natacha Jaitt, preferata bărbaţilor. Pentru o noapte de sex

Natacha Jaitt: “Mi-am operat sanii. Ma dureau prea tare”

Ea a subliniat insa ca nu a fost chiar optiunea ei. Avea o problema grava cu muschiul pectoral drept, care ii provoca dureri imense. Acum insa, totul s-a sfarsit. Natacha s-a operat, iar sanii ei sunt la fel de apetisanti ca odinioara. In ton cu silueta perfecta. Sursa: vdtonline Argentinienii au o nouă divă preferată, cel puţin pentru o aventură de o noapte. Finalista sud-americană a Big Brother Spania, Natacha Jaitt, a reuşit să se impună în fanteziile bărbaţilor din ţara tangoului.

Un sondaj la care au răspuns peste 6.000 de bărbaţi a indicat-o drept câştigătoare detaşată. Rezultatul este oarecum normal, dacă ne gândim că frumoasa prezintă un program Playboy. Dar, într-o ţară în care divele îşi povestesc aventurile şi fantasmele sexuale de parcă ar vorbi despre un mic-dejun, lupta pentru titlu nu putea fi decât acerbă. Mai ales că majoritatea dintre ele au la activ câteva pictoriale sexy, care au aprins imaginaţia bărbaţilor. Natacha, aleasă drept parteneră de 31,5% dintre cei solicitaţi să răspundă la întrebarea: „Pe cine aţi alege să petreceţi o noapte de sex nebun”, a declarat că „este o onoare şi o plăcere faptul că bărbaţii se gândesc la mine. Seduc, ştiu că am în acest lucru o armă mortală, şi încerc să profit de acest lucru. Fără nicio îndoială, rezultatul este determinat de faptul că sunt mereu pregătită şi încerc să fac totul cât mai bine posibil. Restul se petrece inconştient. Ştiu că plac bărbaţilor şi că le provoc fantezii erotice. Am şi eu fantasmele mele, dar nu le veţi afla”, a subliniat câştigătoarea. Totuşi, Natacha nu poate fi pe deplin liniştită. Pe locul secund se află o altă divă incendiară, Adabel Guerrero, aleasă de 28% dintre cei chestionaţi. Şi cine ştie ce pictorial incendiar aduce ziua de mâine. Ambele dispun de atuuri fizice incontestabile. Depinde cum şi le dezbracă…



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Salut va multumesc pentru comentariu - mai am un blog StireaPress